Transformarea podului neutilizat în spațiu locuibil modifică suprafața construită desfășurată, iar în România necesită autorizație de construire. Asta în toate cazurile. Chiar dacă nu se schimbă acoperișul.
La blocuri, mansardarea terasei sau a podului comun cere acordul asociației de proprietari, expertiză tehnică a întregii clădiri și, frecvent, consolidări, iar costurile ajung la un nivel care face proiectul fezabil doar pentru investiții de dezvoltare, nu pentru un proprietar individual.
La case, procedura urmează traseul obișnuit: certificat de urbanism, expertiză tehnică pentru structura existentă, proiect, autorizație.
Coeficientul de utilizare a terenului, stabilit prin documentațiile de urbanism, poate bloca proiectul dacă suprafața construită existentă este deja la limită.
Verificarea structurii, pasul care decide dacă se poate
Un pod nu a fost proiectat să poarte o cameră. Un pod de 60 de metri pătrați, cu pantă de 35 de grade, dă, în practică, 30-35 de metri pătrați de suprafață cu înălțime peste 1,80 metri. Restul, sub streașină, rămâne depozitare.
Planșeul de sub pod, dimensionat pentru o încărcare minimă, trebuie verificat pentru greutatea pardoselii, a mobilierului, a persoanelor și a finisajelor. La casele vechi, grinzile de lemn sau planșeele subțiri din beton cer, frecvent, consolidare.
Șarpanta existentă, cu popi, contrafișe și clești care traversează spațiul, trebuie adesea reconfigurată pentru a elibera volumul. Asta înseamnă calcul de rezistență și, uneori, înlocuirea parțială.
Fundațiile primesc o încărcare suplimentară, iar la casele fără fundații adecvate, verificarea lor devine obligatorie.
Expertiza tehnică, făcută de un expert atestat, costă de regulă câteva mii de lei. Este prima cheltuială și cea mai utilă, pentru că poate opri un proiect care ar fi costat de zece ori mai mult pe parcurs. Un pod pare mare privit de jos. Măsurat corect, surprinde.
Normele privind locuințele cer o înălțime liberă minimă pentru ca un spațiu să fie considerat locuibil, iar suprafața sub care înălțimea scade sub 1,80 metri, de regulă, nu se ia în calcul ca suprafață utilă.
La un acoperiș cu pantă de 30 de grade, zona cu înălțime confortabilă este o fâșie îngustă în mijloc. La 45 de grade, spațiul devine considerabil mai generos.
Lucarnele și ferestrele de mansardă, montate în panta acoperișului, măresc volumul util și aduc lumină, iar o fereastră de mansardă aduce de aproape două ori mai multă lumină decât una verticală de aceeași suprafață.
Scara de acces ocupă, frecvent, 4-6 metri pătrați din etajul de dedesubt, un cost ascuns al mansardării.
Izolarea, diferența dintre o cameră și un cuptor
Mansarda neizolată corect este fierbinte vara și rece iarna. Nu există cale de mijloc. Izolația termică între și sub căpriori, cu vată minerală de 20-25 de centimetri în total, este standardul actual. Sub această grosime, camera de sub acoperiș devine inutilizabilă în iulie.
Bariera de vapori, pe fața interioară, împiedică umiditatea din casă să ajungă în izolație, unde condensează și o distruge. Membrana difuzie, sub învelitoare, lasă vaporii să iasă și oprește apa. Ordinea straturilor este fixă. Inversarea lor produce mucegai în câțiva ani. Fereastra de mansardă se montează cu kitul de racord și cu izolația perimetrală a producătorului, altfel devine principala sursă de infiltrații.
Instalațiile și siguranța la incendiu
Încălzirea mansardei se face prin extinderea sistemului existent, cu verificarea capacității centralei, sau prin surse independente, pompe de căldură aer-aer, convectoare.
Baia de la mansardă cere traseu de canalizare cu pantă suficientă până la coloana existentă, iar poziția ei se stabilește în funcție de aceasta, nu invers.
Instalația electrică se dimensionează pe circuite separate, cu protecție diferențială.
Scara și o a doua cale de evacuare, prin fereastră de mansardă suficient de mare, sunt aspecte de siguranță la incendiu care se verifică în proiect. Detectoarele de fum, în mansardă și pe palier, costă puțin și sunt, într-un spațiu sub acoperiș, esențiale.
Costul real pe metru pătrat
Mansardarea unui pod de casă, cu izolație, finisaje, ferestre de mansardă, instalații și scară, se situează frecvent între 2.000 și 4.000 de lei pe metru pătrat util, fără consolidări majore. Cu înlocuirea șarpantei sau cu consolidarea planșeului, costul crește cu 30-60%.
Comparația cu o extindere pe orizontală, la parter, iese uneori în favoarea extinderii, mai ales când podul are pantă mică. Proiectul se face cu un arhitect care a mai realizat mansardări, iar portofoliul lui, cu fotografii ale spațiilor finalizate, arată dacă știe să folosească volumul.
Impozitul pe clădire crește după declararea noii suprafețe, iar certificatul energetic se actualizează. Mansardarea podului la casele vechi din cărămidă
Casele construite între 1950 și 1990, frecvente în orașele mici și la sate, au de regulă planșee din lemn sau din beton subțire, pereți din cărămidă plină și acoperișuri cu pantă mică.
Pantă mică înseamnă spațiu mic.
O astfel de casă, cu un acoperiș de 25-30 de grade, oferă, după mansardare, o suprafață utilă de multe ori sub jumătate din suprafața podului, iar soluția folosită frecvent este ridicarea pereților laterali ai mansardei cu 80-120 de centimetri, numiți pereți de parapet, care schimbă radical volumul util, dar transformă lucrarea într-o intervenție structurală majoră, cu centură nouă de beton, cu verificarea zidurilor portante și cu un cost care se apropie de cel al unui etaj nou.
Calculul comparativ, mansardă cu parapet ridicat față de etaj complet, merită făcut cu proiectantul. Uneori, diferența este mai mică decât pare.
Reply